Imi plac pastele si daca nu as avea problema kilogramelor (ferice de sot care nu are aceasta problema) le-as manca cum se spune „la orice ora din zi sau noapte”. In plus au un mare avantaj pentru ca se pot prepara rapid si nu trebuie combinate cu prea multe ingrediente. Totul e sa fie de calitate atat pastele cat si ingredientele.
Acum cateva zile am preparat o reteta de paste cu vinete, reteta pe care sper sa o incercati si voi pentru ca e simpla si buna.
Ingrediente ( 2 portii):
- 250g paste rigatoni
- 70g bacon crud uscat
- 1 vanata mica
- 1 ceapa mica
- 5-6 masline
- 2-3 catei de usturoi
- 1/4 lingurita oregano
- sare, piper
1. Pastele le fierbem conform indicatiilor de pe ambalaj. Fac o mica paranteza si va scriu ca merita sa investiti putin mai mult in paste de calitate. Eu cumpar destul de des de la Barilla si sunt extrem de multumita.
2. Intre timp curatam vanata si o taiem cubulete apoi ceapa, si usturoiul le curatam si le tocam marunt. Baconul il taiem cubulete, maslinele le taiem felii
Punem 1 lingura de ulei in tigaie, prajim ceapa si usturoiul rapid, cam 1 minut, apoi adaugam baconul, maslinele si cubuletele de vanata. Lasam 4-5 minute si adaugam oregano, sare, piper.
3. Scurgem pastele de apa ( pastram putina apa ) apoi le adaugam peste legumele prajite. Amestecam usor mai bine zis incercam sa nu amestecam ci doar sa miscam tigaia in sus si in jos. Mai adaugam daca este cazul putina apa in care au fiert.
Servim calde cu putin parmezan. Si-un pahar de vin :)
Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.
Numele meu este Amalia Oanță, autoarea blogului Hai să gătim, locuiesc în Cluj-Napoca și îmi place la nebunie să gătesc. Am vrut să fac cunoscută tuturor plăcerea de a găti, mai ales tinerelor gospodine care [mai mult…]