Pesto alla genovese – pesto de busuioc

pesto-amalia-1

Despre pesto de busuioc se cuvine sa scriu mai mult de cateva cuvinte, pentru că este atat de bun si atat de cunoscut incat musai sa stiti mai multe despre el.

De fapt denumirea corecta este „pesto alla genovese”, prima atestare documentara a lui este in anul 1880. Vorbindu-se despre faimoasa bucătărie italiană, era menționat un sos „battuto al sapore dell’aglio” („zdrobit cu gust de usturoi”) care definea preparatul obținut dintr-un cățel de usturoi, parmezan, brânză sardă, busuioc, toate ingredientele fiind rase și amestecate cu ulei de măsline.

„Pesto” insemnand „macinare” era o metoda de preparare prin care condimentele se macinau in mojar si apoi se adauga ulei.

pesto-amalia-2

Cei care au rafinat şi au dat gustul, aroma şi textura pesto-ului verde cunoscut azi sunt locuitorii din Liguria, provincie genoveză din nord-vestul Italiei, situată între Marea Mediterană şi Munţii Appenini. De aici îi vine şi numele de Pesto alla genovese. Fiind unul din cele mai aromate sosuri din gastronomia universală, acesta este un melanj puternic, de un verde intens, din busuioc frecat cu usturoi, înmuiat cu ulei de măsline şi înviorat cu puţin parmezan. Seminţele de pin îi adaugă textură şi o aromă delicată.

Baiul cu semintele de pin este ca sunt destul de scumpe, asa ca unii (sa nu zic noi romanii caci tind sa cred ca nu noua ne apartine gaselnita), le-au inlocuit cu nuca. Mi se pare un inloucitor perfect asa ca eu prepar pesto cu busuioc si alte tipuri de pesto cu nuca pe care o prajesc inainte pentru un plus de aroma.

pesto-amalia-3

Printre avantajele acestui sos enumar doar cateva:

  • se poate pastra la frigider 5-7 zile si 3-4 luni la congelator
  • merge de minune ca dressing pentru salate
  • se poate servi ca sos pentru preparatele din peste sau pui
  • de asemenea se poate servi cu paine prajita sau in sandvisuri

Daca doriti sa-l congelati va sfatuiesc sa-l puneti in forma pentru cuburi de gheata si dupa ce se congeleaza sa-l pastrati intr-o punga de plastic inchisa etans, cand aveti nevoie folositi un cubulet sau doua.

Ar mai fi multe de spus dar va scriu reteta pentru ca nu vreau sa plictisesc si pe blog nu am varianta „jump to recipe” :)

Pesto alla genovese – pesto de busuioc

Ingrediente:

  • 1 legatura de frunze de busuioc ( sau o caserola de 100g)
  • 2 catei de usturoi
  • 50g parmezan ( pecorino)
  • 50g muguri de pin ( nuca, caju)
  • sare grunjoasa
  • 70ml ulei de masline

Modalitatea de preparare a pesto-ului cu busuioc este foarte simplă.

Daca folositi un mojar adaugati mugurii de pin, cateii de usturoi pana devin o pasta si apoi adaugati sarea si frunzele de busuioc, ulterior parmezanul. La final se adauga uleiul de masline putin cate putin si se amesteca usor. Optional adaugati putin suc de lamaie.

Daca folositi un robot de bucatarie adaugati toate ingredientele si le mixati pana obtineti o pasta cremoasa.

Sosul pesto il pastrati la frigider intr-un borcan inchis ermetic timp  de 5-7 zile.

Prima varianta de servire pe care am testat-o este cea cu paste, roșii cherry și mozarella. Buonissimo!

pesto-amalia-4

 

pesto-amalia-5

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.