O salată rapidă , sățioasă ce se poate consuma cu bagheta proaspata sau paine taraneasca. Se face imediat, si da ar fi recomandata ca o varianta de reciclare a oualelor ramase de la Pasti dar puteti sa o faceti pur si simplu, in diminetile cand vreti sa mancati ceva mai traditional, mai consistent.
As vrea sa va scriu cateva randuri despre hrean, poate unii dintre voi nu-l cunoasteti, personal il ador, dar nu sa-l curat :)). Conform wikipedia Hreanul, cunoscut și sub numele de usturoi, rădăcină-sălbatică, tormac, este o plantă legumicolă perenă, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe. Se presupune că hreanul este originar din sud-estul Europei și din vestul Asiei, însă în prezent este popular în toată lumea. Poate atinge până la 1,5 metri înălțime și este cultivat în special pentru rădăcina mare și albă, însă chiar și frunzele sale sunt comestibile. Pot sa confirm ca frunzele sunt foarte gustoase, pe blog am o reteta de sarmale in frunze de hrean, absolut delicioase!
Hreanul pe lângă întrebuințarea în alimentație este și un presupus medicament, nedovedit științific, fiind utilizat în tratamentul afecțiunilor renale, reumatismului, bronșitei, afecțiunilor dinților (parodontoză), bolilor de inimă, inflamațiilor articulare, sinuzitei, paraziților intestinali.
Hreanul, se presupune că are multe calități terapeutice, fiind utilizat și la stimularea poftei de mâncare, tratarea gastritei și echilibrarea tranzitului intestinal. Această plantă medicinală se poate recomanda a se consuma proaspătă, sau ca principal ingredient în prepararea anumitor produse naturale (exemplu: tinctura de hrean).
Hreanul este versatil si poate fi folosit pentru preparate din carne, dar si la legume. Hreanul proaspat sau un sos cremos facut din hrean si smantana reprezinta condimentul perfect pentru fripturi. Combinat cu sfecla, este o garnitura perfecta la mancarurile cu carne si legume. Sosul de hrean se potriveste foarte bine cu ouale ochiuri sau poate fi parte din diferite combinatii cremoase pentru oua umplute. Se combina bina cu maioneza, cartofi si merge perfect la peste. Este indispensabil pentru conservele facute in casa.
Il gasiti proaspat la piata sau conservat in otet sau in varianta gata preparata cu smantana la diferite magazine.
Salată cu hrean, șuncă și ouă
Ingrediente 2 portii:
- 4 oua fierte
- 200g sunca de preferat afumata
- 1 lingura hrean ras fin ( daca aveti proaspat daca nu in otet dar scurgeti bine otetul)
- 2 fire ceapa verde sau 1 ceapa mica rosie
- 4 linguri smantana sau iaurt grecesc
- 2 linguri maioneza ( puteti inlocui tot cu smantana)
- sare, piper
Ceapa o tocati marunt, sunca o taiati cubulete si le puneti intr-un bol. Adaugati si ouale curatate de coaja taiate cubulete, hreanul, smantana, sare, piper.
Amestecati usor.
Serviti cu bagheta sau felii de paine.
Este foarte buna!
Mai multe retete cu hrean gasiti pe blog aici:
Salata de sfecla rosie cu hrean
Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.
Numele meu este Amalia Oanță, autoarea blogului Hai să gătim, locuiesc în Cluj-Napoca și îmi place la nebunie să gătesc. Am vrut să fac cunoscută tuturor plăcerea de a găti, mai ales tinerelor gospodine care [mai mult…]