Cornulețe cu nucă

Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă

 Sărbătorile de iarnă fără cornulețe cu nucă sunt pentru mine ca un Crăciun fără brad – adică de neconceput. Aceste cornulețe le prepar o singură dată pe an, înainte de sărbătorile de iarnă, pentru că așa făcea și mama, erau preferatele ei … pe lângă faptul că sunt foarte fine, fragede, efectiv ți se topesc în gură și – credeți-mă – chiar așa este, mănânci unul după altul până când vezi că nu mai rămân pe platou.

Îmi amintesc că în trecut exista obiceiul ca de sărbători să duci la serviciu dulciuri și chiar mâncare gătită pentru sărbători. Cred că și acum se mai face așa în unele colective, însă atunci era o adevărată provocare; cine ce prăjituri face, ce rețete noi au apărut și, bineînțeles, care este cea mai bună. Prăjiturile aveau numele colegelor de la care scriai rețeta, caietul mamei era plin de denumiri gen prăjitură Adina, Katy sau Carmen, numele erau simple și ușor de reținut – așa că să nu vă mire faptul că pe blogul meu găsiți prăjituri denumite astfel.

Cornulețele mamei aveau mare succes la tata la serviciu – avea un coleg care era fan declarat și de fiecare dată se bucura de ele, la fel și colegele mamei. Rețeta nici nu știu de unde o are, dar nu cred că mai contează, cornulețele sunt absolut delicioase și asta e cel mai important. Dacă le păstrați într-o cutie metalică o să țină o săptămână sau chiar mai mult, așa că le puteți face din timp pentru a nu vă aglomera de sărbători. Mama le păstra într-o cuite de carton și apoi le așeza frumos pe un platou de aluminiu pe care l-am moștenit și eu și le păstra la rece în cămară. Bineînțeles că tot furam câte unul și mereu le așezam ca să le păstrez forma, până când într-o zi l-am răsturnat și na, puteți presupune ce a urmat…

Revenind la rețetă – să știți că nu este una pretențioasă, mama le făce cu margarină și mai rar cu unt, câteodată le făcea cu untură – dar mie cel mai mult îmi plac cu unt. Nu trebuie un unt gras, este suficient să folosiți cu minim 65% grăsime (bineînțeles, cu cât este untul mai gras cu atât sunt mai fine). Dar haideți să vedem rețeta.

Rețetă de cornulețe cu nucă

Cornulete-cu-nuca-2

Ingrediente pentru 70-80 bucăți de cornulețe cu nucă:

  • 250g făină albă 000
  • 100g nucă măcinată
  • 150g unt minimum 65% grăsime
  • 100g zahăr pudră
  • 1 gălbenuș de ou
  • 1 plic zahăr vaniliat

Mai avem nevoie de aproximativ 150g zahăr pudră pentru decor -atenție de care folosiți, trebuie să fie foarte fin.

Aș vrea să fac înainte de orice o recomandare legată de miezul de nucă: indiferent la ce prăjitură îl folosiți prăjiți-l puțin înainte. Eu pun cuptorul la 160g C și împrăștii miezul de nucă pe o tavă apoi o bag la cuptor câteva minute, las să se răcească și apoi îl macin cu mașina pe care o avea mama de când s-a căsătorit. Piciorul de sprijin pe masă s-a rupt, dar nu contează. macină la fel de bine.

Bun, amestecăm bine toate ingredientele într-un bol (untul trebuie să fie la temperatura camerei) până formăm un aluat omogen, pe care-l învelim în folie si îl punem la frigider timp de 30-60 minute.

Daca aluatul se rupe și nu se frământă ușor mai adaugati putina smântână.

Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă

Preîncălzim cuptorul la 180 grade C și ne apucăm de format cornulețele. Vă dau aici metoda mea, care este foarte simplă, cornulețele ies aproape lidentice: rupem o bucată mai mare de aluat – să zicem un sfert – pe care îl rulăm cu mâinile pe planșetă, ca un sul, pe care îl tăiem în bucățele egale. Modelăm fiecare bucățică în formă de cornuleț, trebuie să fie de mărimea degetului mic de la mână, mai subțiri – asta deoarece cresc puțin la copt.

Punem cornulețele mai aproape unul de altul în tava tapetată cu hârtie de copt și le coacem fix 10 minute. Scoatem tava și le lăsăm puțin, cam 2-3 minute deoarece sunt foarte fragede și se pot rupe apoi le scoatem pe o farfurie sau tavă.

Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă

Le tăvălim călduțe prin zahăr pudră și apoi le așezăm frumos pe un platou.

Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă

Se servesc reci, unul câte unul, până nu mai rămâne niciunul :)

Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă
Cornulețe cu nucă

În încheiere aș vrea să vă mai scriu că mă bucur mult că pot să scriu rețeta aceasta în cadrul proiectului Selgros caută pasiunea, pentru mine fiecare rețetă tradițională descoperită și apoi scrisă pe îndelete este deopotrivă o provocare și o satisfacție. Am văzut că aproape toate rețetele tradiționale scrise de mine au avut mare succes și asta datorită vouă, pasionați de bunătățuri ca mine. Vă mulțumesc și vă invit să urmăriți blogul, mai sunt multe rețete de împărtășit!

Reteta incercata de cititoare

 

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


2 comentarii la „Cornulețe cu nucă”

  1. Foarte bună reteta. Cornuletele sunt foarte fragede dar in reteta este foaaaarte mult zahar in compozitie. Eu am pus cam 90 grame de zahar pudră si au fost extrem de dulci. Nu a mai avut rost sa pun si zahar peste ele ca nu le-am fi putut mânca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.