Sărbătorile de iarnă fără saleuri, covrigei sau sărățele sunt de neconceput la noi în familie. Ca dealtfel cozonacii și prăjitura cu foi cu miere de albine sunt alte două preparate care nu trebuie să lipseasca la nicio sărbătoare pe masă.
M-am gândit mult ce rețetă de aperitiv să postez în luna decembrie, în proiectul Selgros caută pasiunea și sincer am ajuns la conluzia că din zecile de rețete pe care le incerc în fiecare an și din altelele pe care le studiez în ideea de a le încerca , sărățelele sunt cele mai des consumate și apreciate. Recunosc mi-au făcut cu ochiul niște preparate cu carne dar până la urmă aceste bunătăți au ieșit câștigătoare.
Pe blog am două sau trei rețete de sărățele din care cea mai apreciată este sărățelele cu telemea. Sunt ușor de făcut, dar acestea mi se par mult mai gustoase pentru că se desfac foi –fo și sunt și crocante pe deasupra. E adevărat că timpul de preparare este mai mare dar vă scriu că merită, sărățelele foietaj sunt un deliciu!
Rețeta este cu unt și nu cu untură, astfel chiar dacă nu dispuneți de untură puteți să le preparați într-un mod mai puțin tradițional, cu unt, dar musai să fie unt cu minim 80% grăsime, eu lucrez foarte bine cu untul Helga de la Selgros, iau cantități mai mari și apoi o parte îl congelez și îl folosesc la preparate.
Și da, obligatoriu să faceți din prima două porții pentru că una se va consuma cu siguranță atunci când le preparați.
Saleuri foietaj
Ingrediente:
- 500g făină 000
- 7g drojdie uscată sau 25g drojdie proaspătă
- 125g unt minim 80% grăsime la temperatura camerei
- 1 ou
- 250ml lapte călduț
- 1 linguriță de sare
- 2 linguri ulei
Pentru pus deasupra:
- 1 gălbenuș de ou
- 1 lingură lapte
- susan, sare grunjoasă, semințe
Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.
Cernem făina într-un bol și adăugăm drojdia uscată, apoi oul bătut, sarea. Adăugăm și laptele călduț, uleiul și frământăm rapid un aluat pe care îl lăsăm să crească acoperit la temperatura camerei timp de o oră. Dacă folosiți drojdie proaspătă o frecați cu o jumătate de linguriță de zahăr și apoi adăugați lapte călduț și lăsați să crească la cald.
Întindem aluatul într-o foaie pătrată cu grosimea de 1 cm, îl ungem cu unt și apoi îl împăturim urmând pașii din imagini. Îl întoarcem cu fața în jos și îl lăsăm să crească încă 15 de minute.
Îl întindem din nou, îl împăturim și-l lăsăm să crească tot 15 minute.
Apoi îl întindem într-o foaie cu grosimea de aproximativ 0,5cm, tăiem sărățelele fâșii de dimensiunea dorită, și le așezăm în tava tapetată cu hârtie de copt. Puteți să le puneți destul de apropiate, o să crească în înălțime, mai puțin în lățime.
Le lăsăm în tavă să stea până preîncălzim cuptorul la 200g Celsius.
Apoi le ungem cu gălbenușul amestecat cu lapte și deasupra presărăm după preferință sare, susan sau semințe.
Băgăm tava la cuptor pentru 8-9 minute, o să vedeți că se desfac foi și cresc frumos. După 9 minute ar trebui să fie rumenite frumos, atenție se pot arde foarte repede.
Scoatem tava, așezăm saleurile pe un platou și la fel procedăm și cu celelalte.
Le servim reci, se pot depozita în cămară acoperite cu un șervet textil.
Poftă bună!
Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.
Numele meu este Amalia Oanță, autoarea blogului Hai să gătim, locuiesc în Cluj-Napoca și îmi place la nebunie să gătesc. Am vrut să fac cunoscută tuturor plăcerea de a găti, mai ales tinerelor gospodine care [mai mult…]